Toate produsele listate SUNT ORIGINALE, au termen de valabilitate mare și se livrează însoțite de factură cu declarație de conformitate.

Rujuri profesionale

Rujul este unul dintre cele mai folosite produse cosmetice. Conform unui studiu, una din trei femei nu iese din casă înainte de a aplica rujul pe buze, astfel încât, acesta emană senzualitate și eleganță. Rujurile sunt concepute pentru toate nevoile, fie că este vorba despre rujuri mate, rujuri hidratante, cu efect de mărire a buzelor sau rujuri lucioase. De asemenea, în momentul achiziționării unui ruj trebuie să se țină cont de culoarea pielii, de culoarea ochilor, dar și de culoarea părului pentru a avea parte de un machiaj de nota 10.

Rujurile au apărut încă din cele mai vechi timpuri, mai exact încă de pe vremea sumerienilor, din anul 7000 î.Hr. și a fost folosit de către foarte multe popoare apoi. De atunci și până acum, rujurile sunt folosite pentru înfrumusețarea buzelor, astfel încât, pentru aproape orice tip de machiaj se folosește și rujul.

Indicat în ceea ce privește aplicarea rujului ar fi să se folosească mai întâi un creion de buze care să contureze într-un mod armonios buzele, însă acesta trebuie folosit în aceeași nuanță cu rujul sau cu o nuanță mai închisă. După ce buzele au fost conturate, se poate aplica rujul.

Rujul reprezintă o adevărată artă pentru multe femei pentru că acesta întruchipează frumusețea și feminitatea, așa că acesta exprimă cel mai bine personalitatea.

Afişare 1 - 12 din 82 (7 pagini)

Ultimele articole


Buze roşii cu efect de indiviat!

Buze roşii cu efect de indiviat!

Colorarea buzelor are o istorie de peste 6000 de ani, însă în fiecare an apar noutăţi în materie de rujuri şi tendinţe. Rujul este simbolul îngrijirii şi a produselor cosmetice pentru că orice femeie a folosit cel puţin o dată în viaţă un ruj.

Cele mai bune sfaturi referitoare la îngrijirea buzelor

Despre ingrijirea buzelor

Se spune că ochii sunt oglindă sufletului, însă despre buze am putea să spunem că sunt foarte importante deoarece zâmbetul este exerciţiul cel mai intens care menţine buzele în formă

Cum se aplică corect rujul mat de buze?

aplică corect rujul mat de buze

Un machiaj perfect trebuie să fie urmat întotdeauna de niște buze perfecte. Există câteva reguli care ne ajută să obținem acel machiaj strălucitor, însă nici buzele nu trebuie neglijate pentru că și în