Toate produsele listate SUNT ORIGINALE, au termen de valabilitate mare și se livrează însoțite de factură cu declarație de conformitate.

Rimeluri profesionale

Rimelul este unul dintre cele mai folosite produse cosmetice atunci când vine vorba despre machiaj. Multe femei folosesc mascara pentru a-i adăuga privirii un plus de mister și de fantezie și de aceea, acesta trebuie să fie unul calitativ.

Pentru a nu avea neplăceri, cum ar fi curgerea rimelului, încărcarea genelor sau uscarea lui, profesioniștii recomandă rimelurile profesionale. De cele mai multe ori, rimelurile profesionale sunt îmbogățite cu proteină care are rolul de a proteja până și cei mai sensibili ochi. De asemenea, acestea sunt concepute inclusiv cu balsamuri care le conferă genelor mai mult volum, făcându-le mai moi, ceea ce înseamnă că s-au inventat rimeluri pentru nevoile fiecărei persoane.

Rimelurile pentru alungire sunt realizate cu perii mai mari care permit aplicarea unei cantități mai mari pe gene și în mod special, pe marginile acestora.

Rimelurile pentru volum sunt concepute cu polimeri sau ceară, astfel încât, acestea au rolul de a face genele să pară mult mai lungi.

Rimelurile separatoare conțin extracte de mătase sau glicerină, asigurând separarea genelor și umplerea lor.

Rimelurile constructoare sunt acele tipuri de mascara care au rolul de a face genele să pară extrem de lungi și cu foarte mult volum. Acestea conțin în general fibre care ajută la alungirea genelor.

Rimelurile care curbează genele perfect au în general periuțe speciale care au rolul de a curba genele pe măsură ce rimelul este aplicat.

Rimelurile rezistente la apă conțin substanțe sintetice care previn scurgerea rimelului în contactul cu apa. Cu toate acestea, rimelurile rezistente la apă nu funcționează la fel pentru toată lumea, astfel încât, persoanele cu gene sensibile trebuie să evite acest tip de rimel pentru a preveni ruperea genelor sau căderea lor.

Așadar, rimelurile se împart în mai multe categorii și sunt create special pentru a răspunde tuturor nevoilor, fiind considerate un must have atunci când vine vorba despre machiaj.

Nu sunt produse în această categorie.