Toate produsele listate SUNT ORIGINALE, au termen de valabilitate mare și se livrează însoțite de factură cu declarație de conformitate.

Fonduri de ten profesionale

Fondul de ten reprezintă baza oricărui machiaj, indiferent că este vorba despre un machiaj natural sau despre unul de seară, fondul de ten trebuie ales în nuanța potrivit și în textura potrivită.

Un fond de ten bun este acela care reușește să rezolve toate problemele pielii, astfel încât să acopere roșeața, imperfecțiunile, petele și chiar și acneea. De cele mai multe ori, alegerea unui fond de ten este o misiune destul de dificilă, mai ales că acesta trebuie să se potrivească vârstei noastre, dar și pielii.

Fondurile de ten profesionale sunt cele mai indicate în acest caz pentru a obține un machiaj excepțional. Este necesar să ținem cont de anumite caracteristici în momentul în care ne alegem fondul de ten, iar unele dintre aceste caracteristici sunt: textura, culoarea sau prețul.

Textura unui fond de ten se alege în funcție de tipul de piele pe care îl avem, fie că este vorba despre un ten sensibil, uscat, mixat sau gras și de asemenea, trebuie să ținem cont și de efectele pe care ne dorim să le obținem: acoperirea imperfecțiunilor, matifiere, tonifiere sau revigorare.

Culoarea este o altă caracteristică de care ar trebui să ținem cont în alegerea unui fond de ten, iar acesta trebuie încercat pe gât și nu pe mână pentru că o nuanță produsului diferită față de cea a pielii, iar acest lucru ar putea duce la un machiaj eșuat.

Prețul este un alt aspect important și având în vedere că nu ne achiziționăm zilnic fonduri de ten, în schimb le folosim zilnic, ar trebui să investim puțin mai mult pentru a arăta perfect tot timpul. Fondurile de ten profesionale conțin ingrediente de cea mai înaltă calitate și nu conțin parabeni, astfel încât, tenul se va menține sănătos.

De asemenea, este necesar să estompăm problemele pielii încă de la bun început, așadar, trebuie doar să punem în practică câteva trucuri de aplicare a fondului de ten.

  • Alege o bază de machiaj – după ce tenul a fost curățat și hidratat în profunzime este bine să aplicăm și o mică cantitate de bază de machiaj pentru a estompa ridurile fine sau imperfecțiunile. Atenție însă pentru că o cantitate mai mare de bază de machiaj s-ar putea să creeze un efect nedorit pentru că tenul ar putea fi mult prea încărcat.
  • Optează pentru un fond de ten care ți se potrivește cel mai bine – cel mai indicat fond de ten este în general cel lichid și care are subtonuri galbene pentru că acesta se potrivește foarte bine cu aproape orice tip de piele. Un fond de ten bun este cel care în contact cu piele nu se mai observă aproape deloc, astfel încât, aceasta va fi nuanța care ne va caracteriza cel mai bine.
  • Fondul de ten se aplică cumpătat – se aplică fondul de ten sub forma unor puncte: două puncte pe frunte, câte un punct pe fiecare obraz, un punct pe nas și unul pe bărbie. Acesta se uniformizează bine cu buricele degetelor, iar fondul de ten se va întinde întotdeauna spre exteriorul feței.
  • Folosește un burețel de machiaj pentru a reduce excesul și pentru a estompa ridurile fine, din zona frunții, a nasului și a bărbiei sau din zonele unde fondul de ten are tendința de a se strânge.
  • Aplică puțin corector pentru a acoperi petele, coșurile, vasele de sânge sau semnele. Acesta trebuie aplicat în cantități mici și nu este recomandat să fie întins pe toată fața, ci doar pe zonele cu probleme.
  • Aplică puțină pudră în zona T, adică pe frunte, nas și bărbie pentru că aceste zone tind să devină mai uleioase. Pensula se scutură puțin de excesul de pudră înainte de a se aplica pe față, astfel încât, aceasta va face machiajul mai rezistent și îi va conferi tenului mai multă luminozitate.
În cazul în care vrei ca tenul tău să arate mereu spectaculos, atunci nu ezita să folosește fondurile de ten profesionale pentru a acoperi orice imperfecțiune a feței.
Afişare 1 - 12 din 85 (8 pagini)

Ultimele articole


Cele mai bune fonduri de ten din 2017

Cele mai bune fonduri de ten

Alegerea unui fond de ten poate reprezenta o misiune destul de grea, mai ales că este vorba despre pasul decisiv către un machiaj perfect.