Gamele Londa Professional

Gamele Londa Professional


Frumusețea și întreținerea părului face parte din rutina zilnică de îngrijire. Puține sunt femeile care nu și-au vopsit părul niciodată, astfel că acum, părul poate căpăta nuanțe dintre cele mai diverse având în vedere că industria frumuseții pune la dispoziție o paletă largă de nuanțe. Întotdeauna o nuanță potrivită ne va scoate din anonimat și va pune accent pe frumusețea noastră, în schimb, o nuanță care nu ni se potrivește ne poate umbri trăsăturile. 


Alegerea nuanței potrivite este extrem de importantă, așa că trebuie să ținem cont de nevoile pe care le întâmpină părul, iar aici vorbim despre acoperirea firelor albe, despre intensificarea nuanței sau despre schimbarea completă a culorii deja existente. Dacă ne-am ales nuanța, indicat ar fi să știm încă de la început dacă ne dorim să o păstrăm pentru mult timp sau nu. Astfel că vopseaua temporară ține până la aproximativ 8 spălări, vopseaua demi-permanentă cam două luni, iar cea permanentă are o durată mult mai mare. 

În cazul în care ne dorim o vopsea de păr care să reziste mai mult timp, care să îi ofere în același timp protecție părului și care să îl lase strălucitor, atunci vopsele profesionale sunt cele mai indicate pentru a face acest lucru. 


De ce o vopsea profesională?

Vopseaua profesională este întotdeauna recomandată de către specialiști pentru că în primul rând este mult mai puternică și mai rezistentă decât cea din comerț. În al doilea rând, în cazul în care ne dorim să ne deschidem culoarea părului cu mai mult de două nuanțe, o vopsea din comerț nu ne va ajuta prea mult în acest sens. Nuanța rezultată în urma folosirii unei vopsele profesionale va fi mult mai rezistentă pentru că pigmentul pătrunde adânc în fibra capilară și este îmbogățită de asemenea cu uleiuri esențiale care protejează și hidratează părul în timpul procesului de colorare. Un alt avantaj al vopselei profesionale este acela că oferă o paletă mai largă de nuanțe decât cele din comerț, iar în acest fel se pot face jocuri de culoare pentru a rezulta o nuanță spectaculoasă. De ce este mai scumpă o vopsea profesională decât una din comerț?


Pentru că vopseaua profesională este precum un medicament care i se administrează părului, protejându-l și conferindu-i mai multă strălucire, grație uleiurilor din care este concepută. Acestea sunt simplu de găsit, mai ales în magazinele profesionale precum Glemis.ro care îți oferă cea mai largă gamă de produse profesionale pentru îngrijirea părului.


Game de produse Londa Professional

Industria de frumusețe ne pune la dispoziție extrem de multe produse profesionale care pot fi utilizate cu succes atât acasă, cât și la salon. Londa Professional este unul dintre cei mai mari producători de produse profesionale destinate părului din întreaga lume. Londa pune la dispoziție o gamă largă de produse pentru îngrijirea părului și styling, precum: vopsele de păr profesionale permanente și fără amoniac, produse de styling, șampoane, balsamuri și multe alte produse destinate îngrijirii părului. 


Londa Professional Color este o gamă concepută cu o tehnologie pe bază Microsfere Vitaflection care are rolul de a sigila culoarea în interiorul firului de păr. Pe lângă această tehnologie, gama Londa Professional Color asigură o acoperire uniformă datorită formulei Extra Rich Crème. Strălucirea intensă nu va întârzia să apară pentru că lipidele si cerurile din formula Extra Rich lasă părul mătăsos și extrem de plăcut la atingere. Formula sa îmbogățită cu lipide îi conferă părului suplețe și un luciu intens. 


Aceasta, se aplică ușor și aderă la fel de ușor și pe firul de păr și de asemenea, permite o penetrare optimă a micosferelor la nivelul firului de păr. Din această gamă fac parte vopselele permanente, dar și cele demi-permanente, precum și mixurile de culoare.


Vopseua permanentă acoperă 100% firele albe și are capacitatea de a deschide și de a închide nuanța părului cu 5 trepte, având un parfum discret. Vopseaua se folosește întotdeauna cu oxidantul Londacolor pentru a obține rezultate excepționale, cu o concentrație de 6%, 9% sau 12%. De asemenea, aceasta conține aproximativ 89 de nuanțe menite să îți răsfețe părul și să-i ofere o colorare deosebită.


Vopseaua demi-permanentă îi conferă părului strălucire și mai multă vitalitate. Aceasta nu conține amoniac, însă rezistă până la aproximativ 24 de spălări și acoperă într-o proporție de 50% firele albe. Formula sa conține keratină și ceară naturală care îi conferă părului o strălucire debordantă, însă îl protejează în același timp. La fel ca în cazul vopselei permanente, pentru rezultate optime se recomandă folosirea oxidantului Londacolor cu o concentrație de 1,9% sau 4%. Această vopsea demi-permanentă vine la pachet cu 36 de nuanțe.


Mixurile de culoare sunt disponibile atât ca vopsea permanentă, cât și demi-permanentă și pot fi combinate cu ușurință cu aproape orice nuanță din catalog. Acestea se folosesc pentru a intensifica culoarea, pentru a crea nuanțe noi sau pentru a le anula pe cele nedorite. Mixurile sunt disponibile în 9 nuanțe pentru vopseaua permanentă și 6 nuanțe pentru cea demi-permanentă.


Blondoran este o gamă care se adresează în primul rând părului blond. Aceasta este o pudră decolorantă care are capacitatea de a deschide părul până la 7 trepte. Consistența cremoasă și tehnologia Londa Lightening decolorează controlat părul, iar lipidele din componența sa îi conferă hidratare părului și îl protejează de umiditate și cădere. Această pudră se folosește cu oxidanții Londacolor pentru rezultate cât mai bune.


Londa Care este o gamă de îngrijire a părului, care îi conferă rezultate spectaculoase. Având în vedere faptul că părul se schimbă în timp, sănătatea lui trebuie să fie de durată. Produsele din această gamă folosesc o tehnologie, numită Radialux Micro-ioni care îi conferă părului o îngrijire deplină pentru că reface structura părului și zonele deteriorate ale acestuia. Ingredientele sunt inovatoare și active pentru că îi oferă părului o îngrijire bogată. Din această gamă fac parte:


Londa Professional Color Radiance este o gamă îmbogățită cu fructe exotice și coji de portocale, care îi conferă părului vopsit îngrijire și protecție, eliminând rezidurile și sigilând microparticulele în interiorul firului. 

Londa Professional Visible Repair este o gamă concepută cu ingrediente prețioase, precum extractul de mătase sau uleiul de migdale care reface în totalitate părul tratat chimic și deteriorat.

Londa Professional Deep Moisture conține extracte hrănitoare de miere și mango, oferindu-i părului hidratare, suplețe și strălucire.


Londa Professional Impressive Volume este o gamă concepută special cu lămâiță și extract de bambus, destinată părului fin și sensibil, ce îi conferă acestuia mai mult volum și un aspect mai bogat.

Londa Professional Curl Definer este concepută cu frunze de măsline și extract de ghimbir care îi conferă părului ondulat, predispus la uscare și deshidratare, mai multă hidratare, strălucire și elasticitate.


Londa Professional Scalp este o gamă care luptă eficient împotriva mătreții, reglând glandele sebacee. Uleiul de jojoba, calendula și climbazole curăță în profunzime scalpul, îl hidratează și îndepărtează rezidurile și cojile de la nivelul pielii capului.


Londa Professional Sleek Smoothe este o gamă concepută special pentru părul uscat, degradat și rebel, ce este greu de aranjat. Ingredientele active din compoziția sa, precum uleiul de avocado sau uleiul de germeni de grâu hrănesc firul de păr și ajută la creșterea lui.


Londa Styling îi conferă mai multă vitalitate părului și ajută la obținerea unei coafuri irezistibile. Această gamă îi conferă părului o finisare profesională, iar ingredientele sale active hrănesc părul și îi conferă flexibilitate pentru a-l pregăti pentru aplicarea produselor de styling. 


Londa Wave este o gamă concepută pentru părul creț sau ondulat. Aceasta are proprietatea de a reface zonele uscate și degradate ale părului, hrănindu-le și oferindu-le protecție îndelungată. Buclele și onduleurile naturale vor arăta mult mai bine datorită acestor produse care îi va conferi părului elasticitate și o strălucire radiantă.

Cu alte cuvinte, indiferent că este vorba despre părul natural, vopsit, tratat chimic sau creț, Londa Professional vine în ajutorul oricărui tip de păr, conferindu-i o îngrijire bogată, datorită ingredientelor sale nutritive. 


Opinii (0)


Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
    Rău           Bun
Captcha