Povestea produselor Olaplex a început când fondatorul Dean Christal a fost curios de modul în care se poate repara părul deteriorat, iar împreună cu omul de știință, Dr. Craig Hawker, acesta a o nouă moleculă la care nu s-a gândit până atunci industria frumuseții.
Acest produs a făcut ravagii în saloanele din America, iar la ora actuală se găsește și în cele din Europa, având beneficii uimitoare pentru că reușește să transforme textura părului vopsit. Olaplex funcționează din interior spre exterior, ceea ce înseamnă că este capabil să consolideze structura firului de păr în cazul în care acesta este rupt și agresat de către diferiți factori chimici. Kim Kardashian spune că tratamentul Olaplex i-a salvat părul, ceea ce înseamnă că acest tratament face minuni în cazul părului care a trecut prin procese de colorare sau procese termice.
Extrem de benefic pentru părul vopsit, Olaplex are capacitatea de a restabili sănătatea tuturor tipurilor de păr deteriorate având în vedere că legăturile lor sunt rupte în timpul proceselor termice, chimice sau mecanice. În momentul în care alegi să-ți vopsești părul, nu ezita să alegi și tratamentul Olaplex pentru ca procesul de colorare să devină mult mai simplu și să nu dăuneze structurii firelor de păr.
Părul deteriorat poate fi reparat prin mai multe modalități,
astfel încât, acest tratament se folosește în timpul procesului de colorare, însă se poate folosi și între procesele de colorare pentru că Olaplex no 1 și Olaplex no 2 sunt produse care se folosesc în salon și pot fi introduse în vopsea, pudră decolorantă sau în oxidant, iar Olaplex no 3 este un produs care poate fi folosit și la domiciliu, având același scop precum Olaplex no 1 și Olaplex no 2: repararea legăturilor disulfidice de la nivelul firelor de păr.
Indiferent că este vorba despre un păr cu o structură fină sau groasă, acesta are de suferit din cauza colorării extreme, a căldurii sau a factorilor agresori din mediu și tocmai de aceea, acesta are nevoie de tratamente care să-l refacă și să-i îmbunătățească structura. Părul cu o structura fină va avea întotdeauna nevoie de condiționare, măști mai intense sau uleiuri mai puternice pentru a preveni ruperea sau degradarea lui, așa că Olaplex este tratamentul care își poate face treaba cel mai bine atunci când vine vorba despre toți acești factori dăunători pentru că repară legăturile rupte de la nivelul firelor de păr.
Dacă părul este foarte deteriorat și uscat este necesar să se evite produsele de styling, aparatele încălzite, colorarea intensivă, periajul riguros sau pieptănarea când acesta este ud pentru că părul ar putea avea de suferit și mai mult. Cel mai indicat este să lăsăm părul să se usuce în mod natural, fără a apela la uscător pentru că în felul acesta se evită degradarea și mai tare a lui, iar în acest context cel mai bine este să se folosească uscătorul de păr doar în condiții urgente. De asemenea, instrumentele de styling, cocurile sau împletiturile pot agresa părul și de aceea, cel mai bine este ca acesta să fie lăsat liber și să se folosească tratamente corespunzătoare care să-l hrănească și să-l repare.
Produse Olaplex găsiți pe Glemis. Investește în frumusețea părului tău!