Pune-ţi privirea în valoare folosind fardurile potrivite!

Foloseste fardurile potrivite


Întotdeauna o privire seducătoare a făcut mai mult decât foarte multe cuvinte. Femeile îşi lasă de multe ori ochii să vorbească pentru ele, însă oricum, trebuie să aibă mare grijă la felul în care reuşesc să îi pună în valoare. Frumuseţea se poate pune uşor în evident cu ajutorul unui machiaj. Totuşi, fiecărui tip de iris trebuie să I se atribuie anumite culori pentru a obţine efectul dorit. Dacă eşti atentă la nuanţele folosite pentru machiajul pleoapelor, cu siguranţă vei reuşi să fii în centrul atenţiei. Nu trebuie să îţi încarci ochii cu tot felul de culori extravagante, ci trebuie doar să ştii cum să le potriveşti astfel încât să te avantajeze! Cum alegi nuanţele potrivite? Ei bine, pe lângă culoarea ochilor, este important să ţii cont şi de nuanţă părului şi a tenului. Rezultatul machiajului trebuie să fie o armonie între nuanţele tale naturale date de ochi, ten şi par, şi nuanţele fardurilor.


Machiajul ochilor căprui

Persoanele care au ochii căprui sunt considerate norocoase deoarece au o mare varietate de nuanţe din care pot alege atunci când vine vorba despre machiajul ochilor. În acest caz se recomandă să folosii nuanţe de auriu, orange, kaki, violet sau bej. Rare culorile nepotrivite pentru ochii căprui. Cele mai potrivite culori pentru ochii tăi sunt movurile (purpuriu, lavandă, indigo), tonurile de maro (de la bej până la ciocolatiu), aşa numitul gri de albastru şi nuanţele închise de albastru, auriul şi piersică (care se poate regăsi şi în blush). Metalicul este de asemenea o alegere inspirată pentru ochii căprui, mă refer aici la bronzul sau rozul metalic, chiar şi marourile sau albastrul metalizat. Combinaţii sugerate: roz şi maro, mov şi maro, auriu şi lavandă, bronz şi teracotă, albastru metalizat şi gri sidefat, verde şi indigo, cărămiziu şi indigo. Dacă vrei să ai un look cât mai natural foloseşte nuanţe deschise, iar dacă vrei un aer mai dramatic foloseşte farduri mai închise. Blondele cu ochii căprui pot alege nuanţe de gri, bej, auriu, maro, prună, indigo sau mov intens, în timp ce roşcatele cu ochii căprui pot folosi nuanţe pământii, aramii, cărămizii, bronz, mov. Dacă eşti brunetă şi ai ochii căprui va trebui să îţi pui privirea în evident folosind nuanţe de bej, crem, cărămiziu, bronz, mov, indigo, prună sau bleumarin. Recomand fardurile de pleoape cu rezistenţă antitransfer de la Eye Shadow.


Machiajul ochilor albaştri

Ochii albaştri au o expresivitate aparte probabil pentru că sunt întâlniţi mai rar, însă ei pot fi evidentiati prin machiajul şi fardurile de ochi potrivite. Culorile care îmi vin prima oară în minte când vine vorba de ochii albaştri sunt gri, albastru închis, maro, pământiu, lavandă şi indigo, piersică. Rozurile reci, mate şi sidefate, argintiul şi auriul (în combinaţie cu un degrade de albastru, de exemplu) sunt culori care evidenţiază irisul tău. În ceea ce priveşte degradeul de albastru, un smoky eyes pe astfel de tonuri, care pleacă de la bleu (sau bleu vernil în caz că există şi un pigment de verde în culoarea irisului) şi se continuă cu azuriu, turcoaz, aquamarin şi albastru cobalt este deosebit de interesant şi de efect, în special prin sublinierea ochilor cu un tuş negru. Combinaţii sugerate: argintiu pe arcadă şi lavandă pe pleoapă mobilă, albastru şi auriu, piersică şi pământiu, indigo şi maro, roz şi turcoaz, roz şi gri, albastru şi portocaliu (pentru îndrăzneţe). Pentru blondele cu ochi albaştri care au un farmec aparte putem folosi nuanţe că lila, piersică, auriu, maron, arămiu. Vei capătă un look irezistibil dacă aplici şi un pic de rose în combinaţie cu maro. Joacă-te cu texturile mate şi sidefate! Cele sidefate îţi vor da luminozitate şi un aspect deosebit! Brunetele sau sătenele cu ochi albaştri pot folosi nuanţe mai intense cum ar fi arămiu, vişiniu, negru, care vor contrasta cu nuanţă deosebită a ochilor. Nu aplicaţi albastru că nuanţă de fard deoarece nu va accentua culoarea irisului, din contra!

Roşcatele care sunt posesoarele unor ochi albaştri pot alege nuanţe cum este arămiul, piersică, auriu, gama de maro-uri. Excludeţi verde sau albastru pentru un aspect adecvat.


Ochii negri

Dacă am spus că ochii albaştri se întâlnesc mai rar, ochii negri se întâlnesc şi mai rar. Ochii negri machiaţi corespunzător pot fură absolute orice privire. Optaţi pentru nuanţe de auriu, maro bej, nisipiu. Această culoare a irisului deosebit de rară poate fi frumos pusă în valoare şi prin eyeliner. Totodată ochii negri sunt încadraţi de obicei de gene foarte dese, lungi şi sprâncene pe măsură. Mizează pe aceste trăsături deoarece îţi vor pune în evidenţă şi ochii! Blondele cu ochii negri sunt greu de întâlnit, dar şi atunci când le întâlneşti rămâi fermecat de şarmul lor. Dacă eşti o astfel de norocoasă, mizează pe nuanţe de auriu, nisipiu, bej. Brunetele cu ochi negri pot alege nuanţele şi în funcţie de ten. Ochii negri în combinaţie cu tenul alb, precum Albă că Zăpadă, pot fi puşi în valoare prin nuanţe de contrast: indigo, bleumarin, fucsia. Cele cu tenul măsliniu pot opta pentru auriu, bej, nisipiu.


Ochii verzi

Specialiştii recomandă că nicodată să nu optaţi pentru aceeaşi nuanţă a fardului de pleoape, adică verde. Dacă vreţi să puneţi în valoare această culoare frumoasă a irisului, va trebui să faceţi astfel încât să create mereu un contrast. Aşa că vom merge pe complementaritate şi vom alege nuanţe contrastante care să scoată în evidenţă irisul verde. Auriu, violet, bej, roz, maron, piersică, sunt nuanţe pe care ne putem baza în machiajul ochilor. Blondele cu ochii verzi pot opta penru nuanţe că auriu, piersică, prună, violet. În general este bine să ai grijă cum dozezi cantitatea fardurilor pentru a evita machiajul strident. Pentru roşcatele cu ochii verzi putem alege nuanţe că arămiu, gama de maro-uri, maro roşcat, ciocolată, prună. Recomand să nu folosiţi prea multe culori, deoarece deja ochii verzi sunt potentaţi prin culoarea roşcat din par şi veţi obţine un machiaj prea colorat în ansamblu. Brunetele cu ochi verzi pot opta pentru nuanţe mai contrastante cum ar fi maro-ul închis, auriul, indigo, cicolată, negru.

În plus, ochii verzi se pun cel mai bine în evidenţă cu tonuri de maro şi ciocolatiu, purpuriu sau prună, dar şi cu nuanţe de gri sau negru carbine. Sunt de evitat în general: argintiul metalic, tonurile ultramarine de albastru (nu şi în cazul ochilor căprui verzui).

Cel mai intens smoky eyes pentru ochii verzi constă în tonuri de mov. Aplică dermatograf negru pe mucoasa internă imediat sub genele superioare şi eyeliner la baza genenlor. Aplică dermatograf verde în linie foarte subţire printre genele pleoapei inferioare, nu şi pe mucoasa internă. Dacă ai ochii mari, poţi opta pentru kajal negru aplicat pe mucoasa internă în combinaţia cu verde menţionată mai sus.

 


Opinii (0)


Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
    Rău           Bun
Captcha