Ce modele de unghii se poartă în 2017?

modele de unghii


În topul primelor lucruri observate la o femeie se află unghiile, așadar putem afirma că acestea reprezintă imaginea femeii. Ce poate fi mai plăcut decât o manichiură perfectă ca această să fie și în trend cu noile tendințe ale anului 2017? Putem spune că în topul preferințelor se află, ca și până acum de altfel, unghiile cu gel. Acestea reprezintă o modalitate facilă de a avea o manichiura îngrijită pentru o perioadă mai lungă de timp, comparativ cu metoda clasică.

 Beneficii

Acest tip de unghii sunt foarte rezistente și în plus au un mare atu, nu au nevoie de o îngrijire specială. Pe lângă faptul că sunt folosite de persoanele care nu pot acorda mult timp îngrijirii unghiilor, acest tip de manichiura este și foarte estetic, unghiile arătând perfect o perioadă îndelungată de timp.

Beneficiile nu se opresc doar la faptul că acest tip de manichiură rezistă o perioadă îndelungată de timp, ci și la faptul că tendințele anului sunt destul de permisive, atât în materie de culoare cât și în materie de model. Se știe că forma și culoarea unghiilor înfățișează și personalitatea femeii care le poartă, de aceea e foarte important ca aceste două detalii să se raporteze atât la aspectul dorit, cât și la tendințele anului.


 Tipuri de modele de unghii cu gel

Modele anului 2017 variază astfel încât paletă anului 2017 este permisivă din acest punct de vedere. Acestea sunt:

 - Unghiile rotunde: acest tip de format are o multitudine de avantaje, printre cele mai importante fiind aspectul feminin și delicat dar și rezistența crescută pe care acestea le conferă. Tipul rotund se pretează cel mai bine pe unghiile scurte, dar se poate adapta și unghiilor lungi. Majoritatea experților încurajează ca acest tip de unghii să fie utilizat cu o culoare simplă, astfel, acest model devenind unul ideal pentru locul de muncă datorită faptului că este ușor de întreținut.

 - Unghiile pătrate: acest tip de formă este unul din preferatele femeilor din întreagă lume, datorită eleganței emanate. Pe lângă acest fapt, ele sunt potrivite și persoanelor cu degete groase deoarece crează iluzia optică de alungire. Singurul dezavantaj al acestui tip de unghii îl constituie predispoziția spre rupere și deteriorarea, asta în cazul în care nu sunt îngrijite corespunzător.

 - Unghiile scurte: acest tip de unghii este unul foarte permisiv deoarece nu necesită multă bătaie de cap și este și foarte practic. În general acest tip este folosit de persoanele care nu își doresc unghii lungi, dar totuși își doresc ca manichiură să arate impecabil. Modelele anului 2017 sunt indulgente din acest punct de vedere, unghiile scurte reușind să aibă și în acest an un aspect chic. Modele geometrice sunt din nou în top, fiind foarte potrivite pentru unghiile scurte.

- Unghiile french: acest tip este și va rămâne în topul preferințelor în materie de manichiură cu gel. Majoritatea femeilor îl folosesc deoarece emană eleganță. În tendințele anului 2017 se încadrează și manichiura french cu vârful colorat, special pentru persoanele mai nonconformiste.

 - Unghiile migdală: acest tip este potrivit tuturor femeilor, forma clasică putând fi purtată în orice conjunctură. Sunt ușor de îngrijit, iar aspectul lor emană senzualitate și eleganță.

 - Unghiile ascuțite (stiletto): acest tip de unghii este mai nonconformist datorită formei mai îndrăznețe. Majoritatea fashionistelor îl preferă datorită aspectului îndrăzneț pe care acesta îl conferă. Acest tip continuă să fie la modă și în acest an, iar culoarea sugerată pentru acest tip de unghii este cea neagră, însoțită de inserții metalice.

 - Unghiile migdală rusească: acest tip de unghii reprezintă noutatea în materie de unghii în anul 2017. Forma este una inedită și este ideală pentru femeile ce preferă tipul de unghie migdală. Emană feminitate și opulență încă de la prima vedere.


 Culorile anului 2017

 Culoarea anului 2017 este culoarea „greenery”, un galben-verde care simbolizează o nuanţă proaspătă de primăvară transmițând un aer de nou început.

 Această nouă culoare a fost adusă ca un răspuns contra culorilor închise ale anului trecut și este văzută ca o schimbare benefică, reprezentând un simbol al fericirii și schimbării. 

 Verdele nu s-a aflat de mult timp în ochii specialiștilor, acest lucru schimbându-se în acest an. Această nouă nuanță nu se aseamănă ca intensitate nici cu clasicul verde, dar nici cu proaspătul verde-lime. Chiar dacă nu este o culoare ușor de asortat, aceasta este ușor de combinat cu alte culori, astfel obținându-se o multitudine de variante purtabile.

 În rest, culorile anului sunt destul de tolerante, paleta fiind destul de largă. Printre culorile clasice folosite și anul acesta se află și roșul și negru. Aceste culori nu se vor demoda niciodată și sunt pretabile pentru persoanele care preferă să nu iasă din tiparul clasic.

 Culorile de tip nude continuă să fie la modă, asta și pentru faptul că sunt pretabile oricărui tip de unghii și oricărui tip de lungime.


Idei de manichiuri în 2017

În fiecare sezon se poartă altceva în materie de haine, păr, dar și unghii. Deși anul acesta se pune foarte mult accentul pe naturalețe, se pot alege și modele destul de complexe și frumoase care vor capta atenția instantaneu.

  • Manichiura Nude

Dacă sunteți adepta unui stil mai natural, atunci puteți opta pentru nuanțele de nude sau nuanțele pastelate pentru că acestea pot fi combinate foarte bine și cu alte culori. Nude-ul va face unghiile să arate delicat și foarte bine îngrijite, iar luciul va arata spectaculos.

  • Manichiura french

Manichiura french nu se demodează niciodată pentru că în fiecare sezon apar noi modele care te vor face să arăți extrem de bine. Fie că vorbim despre albul clasic sau despre culori pastelate sau intense, acest tip de manichiura va fi întotdeauna în tendințe. Anul acesta se poartă și capetele unghiilor în culori strălucitoare, cum ar fi argintiul sau luciul auriu. În cazul în care aveți unghiile scurte, atunci evitați manichiura french pentru că aceasta le face să pară și mai scurte, iar în cazul acesta cel mai bine ar fi să optați pentru o manichiură semilună.

  • Manichiura cu aspect de marmură

Acest tip de manichiură îți conferă un aspect foarte elegant pentru că marmura este cunoscută ca fiind o combinație simplă de culori clasice, iar anul acesta este extrem de potrivită.

  • Roșul clasic

Manichiura roșie nu se va demoda niciodată, fiind în continuare una dintre preferatele doamnelor și domnișoarelor Aceasta poate fi combinată cu o mulțime de alte nuanțe și este potrivită în special pentru unghiile mai scurte pentru că pe cele lungi poate arăta destul de vulgar.

  • Manichiura oglindă

Deși până acum acest tip de manichiură nu era de durată pentru că efectul dispărea imediat, acum a apărut o pudră cu efect de oglindă care poate fi aplicată pe oja de bază, astfel încât, se creează acel efect de oglindă și poate dura la fel de mult precum oja gel.

  • Marsala

Această culoare a revoluționat lumea modei atât în materie de haine, cât și în materie de rujuri sau oje. Această culoare se potrivește foarte bine pe orice tip de lungime fără să pară vulgară în vreun fel.

Așadar, în acest an, veți putea opta pentru o mulțime de modele în ceea ce privește îngrijirea unghiilor, iar oje sau geluri, precum și tratamente pentru îngrijirea unghiilor vă puteți achiziționa acum și de pe Glems.ro, de la brand-uri renumite, precum OPI, ProNails sau Nded. Ai grijă de unghiile tale!


Opinii (0)


Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
    Rău           Bun
Captcha