Se spune că ochii sunt oglindă sufletului, însă despre buze am putea să spunem că sunt foarte importante deoarece zâmbetul este exerciţiul cel mai intens care menţine buzele în formă
Toate femeile îşi doresc un ten luminos şi perfect peste noapte, însă fondul de ten este singura "reţeta" care reuşeşte să funcţioneze precum o bagheta magică.
Să ştii să execuţi un machiaj profesional la domiciliu poate fi un lucru greu de obţinut pentru unele femei. Totuşi, cunoscând anumite reguli de baza în execuţia lui, acest lucru nu va fi deloc greu.
În momentul în care alegi să îţi faci un machiaj potrivit pentru o anumite ocazie, trebuie să ţii cont de coafură sau culoarea ochilor, iar despre acest lucru ai auzit cu siguranţă.
Cremele Beauty Balm sau Blemish Balsm reprezintă o inovaţie şi au reuşit să cucerească Orientul, transformându-se într-un nou fenomen cosmetic în industria frumuseţii.
Pudra bronzanta este un produs cosmetic care există în majoritatea truselor de înfrumuseţare ale femeilor. Ce-I drept, întotdeauna un strop de blush pe vârful pomeţilor împrospătează trăsăturile,
De regulă, dimineaţa femeile au foarte puţin timp pentru a se pregăti, mai ales că ziua începe pentru fiecare destul de repede, iar rezultatul trebuie să fie cât se poate de bun. Ei bine, în ciuda timpului redus de dimineaţă,
Femeile care poartă ochelari nu se pot machia la fel ca celelalte deoarece aceste accesorii le pot pune uneori în dificultate. În cazul în care nu cunosc anumite informaţii de la profesioniştii în make-up,
Orice femeie foloseşte la un moment dat un fond de ten, indiferent că o face din curiozitate, pentru că va participa la o petrecere sau chiar din obişnuinţă.
Rimelul este produsul cosmetic care nu lipseşte din geantă niciunei femei. Acest lucru se întâmplă deoarece rimelul face că ochii să pară mai mari şi implicit, privirea mai expresivă.
Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, clic aici