Top 4 vopsele de păr profesionale

Vopsea de par profesionala


Părul reprezintă cel mai frumos accesoriu al unei persoane, dar și o armă seducătoare, așa că aspectul lui trebuie să fie impecabil dacă dorim să atragem toate privirile. Fie că includem în îngrijirea părului vopseaua sau nu, culoarea părului trebuie să se mențină frumoasă oricând. De aceea, este necesar să ne documentăm în momentul în care alegem să ne vopsim părul pentru a obține culoarea dorită, dar și cea care se potrivește cu nuanța tenului nostru. Astfel că tentația de a a experimenta un look total diferit încearcă multe femei, iar un păr vopsit și strălucitor presupune și cele mai inspirate alegeri în materie de vopsele de păr profesionale

De ce o vopsea de păr profesională?

Vopseaua de păr profesională, comparativ cu cea din comerț rezistă mai mult timp, este mai puternică și se găsește în special în saloane. Aceasta își face treaba mult mai eficient pentru că are un grad mai mare de acoperire și este mai intensă. În funcție de cât de tare dorești să-ți deschizi părul, vopseaua din comerț te va ajuta să o deschizi cu vreo două nuanțe, însă cea profesională oferă mai multe tonuri de nuanțe, mult mai intense.

Pentru a economisi timp în ceea ce privește căutatul de informații despre fiecare vopsea în parte, noi am creat un top de 4 vopsele profesionale care să te ajute să obții un look strălucitor și inspirat:

1.Vopseaua de păr profesională Wellavopsea profesionala

De ce am plasat-o pe poziția întâi? Pentru că permite o colorarea eficientă, are ingrediente de înaltă calitate și este una dintre cele mai vândute vopsele. Clientele care au utilizat-o sunt pe deplin mulțumite, iar specialiștii din saloane o recomandă de cele mai multe ori ca fiind potrivită și pentru vopsirea acasă. Pe lângă toate acestea, se mai poate adăuga și faptul că are o acoperire destul de mare, așa să acoperă eficient inclusiv părul alb sau grizonat, dar oferă și siguranță având în vedere că a fost prima vopsea de păr profesională care a fost aprobată de către Centrul European pentru Alergii Research Foundation.

Astfel, Wella are întotdeauna grijă de clienții săi, oferindu-le produse de calitate și accesibile oricui pentru că prețurile sunt destul de mici. Aceasta se află în topul mondial al produselor pentru colorare, iar cei mai mulți stiliști folosesc vopseaua Wella pentru că rezultatele sunt pe măsură.

De asemenea, foarte multe vedete au încercat vopseaua Wella și au avut păreri foarte bune, aceasta fiind de neînlocuit pentru celebrități precum Demi Lovato sau Katie Holmes. Cu alte cuvinte, atunci când apelezi la un asemenea produs eficient și sigur, nu vei mai dori să revii la produsele ieftine care odinioară îți degradau părul.

2. Vopseaua de păr profesională L Oreal 

Îți pune la dispoziție o gamă largă de nuanțe care oferă acoperire și strălucire. Din studiul nostru, rezultă că foarte multe cliente au fost mulțumite după ce au încercat această vopsea de păr pentru că are o cantitate generoasă care oferă o aplicare precisă de la rădăcină până la vârfuri și care se aplică și se distribuie uniform.

De asemenea, vopseaua profesională L Oreal este rapidă, oferă un luciu intens și un păr suplu. Are o rezistență foarte mare, astfel că nu iese la fiecare spălare a părului, iar comparativ cu alte vopsele, acesta nu provoacă mâncărimi sau disconfort în momentul în care se așteaptă să acționeze asupra firelor de păr. 

Dacă părerile celor care au utilizat aceste produse contează pentru voi, atunci aici ați nimerit cel mai bine pentru că cea mai mare parte a femeilor care au folosit această vopsea au fost încântate. Acestea au afirmat că este de calitate și la un preț avantajos pentru că un singur recipient este suficient pentru părul mediu, iar culorile pe care le pune la dispoziție L Oreal sunt printre cele mai diverse și cele mai frumoase disponibile. 

3. Vopsea profesională de păr Londa

Am inclus în acest top și vopseaua de păr Londa pentru că promite o strălucire intensă, culori rezistente și vibrante și o acoperire perfectă a firelor albe. Părul sănătos are nevoie de o îngrijire temeinică și de un aspect strălucitor, iar Londa îți oferă toate aceste beneficii în doar câteva minute. Vopseaua de păr profesională de la Londa are o formulă deosebită care intensifică nuanța și conferă un procent ridicat de proteine pentru ca părul să fie hrănit, mătăsos și strălucitor. 

Vopseaua are o textură cremoasă, ușor de aplicat de la rădăcină până spre vârfuri, iar keratina din componența sa îi dă părului tău o strălucire debordată și o culoare vibrantă. Unul dintre principalele avantaje ale vopselei profesionale Londa este acela că propune culori intense și diverse și se aplică destul de ușor, având un grad mare de acoperire. Mirosul este unul plăcut, iar strălucirea și culoarea vibrantă sunt la ele acasă, ceea ce înseamnă că părul tău ca arăta extrem de bine încă de la prima utilizare.

4. Vopseaua de păr profesională Vitalitys

Un loc fruntaș îl are și vopseaua profesională de păr Vitalitys care este o gamă de produse de colorare îmbogățită cu uleiuri ce protejează eficient părul. Vopseaua ce are în compoziția sa uleiuri de cea mai bună calitate se combină cu crema de colorare Vitalitys care ajută la obținerea unei nuanțe strălucitoare și rezistente. Vitalitys dispune și de o gamă de 100 de nuanțe de vopsea fără amoniac, astfel că datorită uleiurilor sale naturale, esențiale de urzică, mușețel și coada șoricelului, această vopsea asigură o culoare uniformă, rezistentă și luminoasă.

Chiar dacă este o vopsea fără amoniac, Vitalitys are o rezistență destul de mare și datorită formulei sale, nu deteriorează părul, ba mai mult, îl păstrează sănătos, moale și strălucitor. Această vopsea are la bază o formulă mai puțin nocivă pentru păr, fiind o combinație prețioasă de micro emulsii de alcooli grași care îi oferă intensitate culorii și uleiuri care protejează părul: ulei de măsline, de jojoba și ulei de orez care lasă părul luminos și hrănit. 

Vopseaua vine într-un ambalaj elegant, de un roșu aprins care reliefează intensitatea colorării. 

Modul de aplicare al vopselei semipermanente:vopsea de par profesionala

Vopseaua profesională pentru păr se aplică extrem de simplu, astfel cu ajutorul unui pieptene, aceasta se distribuie uniform pe firele de păr și se lasă să acționeze timp de 20-30 de minute, în funcție de intensitatea pe care vrei să o obții, apoi se clătește părul. De asemenea, aceasta se aplică respectând toate instrucțiunile de pe ambalaj.

Indiferent dacă alegem o vopsea de păr permanentă sau semi-permanentă, jocul de nuanțe este unul esențial atunci când vine vorba despre contrastul dintre culoarea pielii și cea a părului.

Așadar, cum ne alegem o vopsea de păr?

Având în vedere că un păr îngrijit reflectă foarte mult personalitatea, o primă regulă a alegerii unei vopsele ar fi potrivirea de nuanțe atât cu tenul, cât și cu ochii. Nu este suficient ca o nuanță să fie pe gustul tău dacă nu ți se potrivește, astfel că nu tuturor le stă bine cu orice culoare, așa cum este cazul Rihannei și de aceea este nevoie de puțină atenție în alegerea unei vopsele. 

Principalul criteriu este acela de a-ți alege o vopsea de păr cu două tonuri mai închise sau mai deschise față de nuanța ta naturală. Specialiștii în colorarea părului ne recomandă să ne alegem nuanța de păr nu în funcție de ultimul model apărut pe piață, ci în funcție de culoarea pielii pentru a exista o armonie între cele două nuanțe. Iar pentru ca o vopsea să fie aleasă corect și în concordanță cu nuanța pielii, este bine ca mai întâi să știi care este tonul pielii tale. Așa că, specialiștii au împărțit nuanţele pielii în două tonuri: cele reci și cele calde.

Personale cu tonul rece au ochii închiși la culoare, păr brunet sau șaten închis, iar culoarea pielii este albă cu nuanțe de roz sau chiar măslinie. Dacă te încadrezi în tiparul acesta, cel mai bine este să optezi pentru nuanțe ale părului de un negru intens, reflexe roşcate sau albastre, șaten, ciocolatiu sau nuanțe de blond alb sau cenușiu. În acest caz, este bine să te ferești de nuanțele intense de roșcat.

Persoanele cu tonul cald al pielii sunt cele cu ochii deschiși la culoare: albaştri, verzi sau căprui, cu părul natural de culoare șaten, blond sau roșcat și cu pielea în nuanțe roz, galbene, de piersică sau pistrui. Vopseaua recomandată în acest caz este cea în nuanțe de blond, roșcat, șaten sau castaniu, iar dacă faci parte din această categorie este bine să eviți nuanțele de cenușiu, cu reflexe albastre sau violet.

Pentru ca procesul de colorare să fie unul cât mai reușit este bine să îți alegi oxidantul potrivit. 

Ce oxidant să folosești?

Oxidantul îți poate aduce culoarea pe care o visezi, dar în acelaşi timp, există și posibilitatea să-ți degradeze părul destul de tare. Ce trebuie să faci în acest caz? Nu te decolora cu oxidanți din comerț și nu trece de la o extremă la alta, de la brunet la blond, ci optează pentru o decolorare treptată.

Oxidantul nu se folosește singur pe păr, ci trebuie combinat cu o pudră decolorantă sau cu vopsea pentru ca părul să nu fie degradat foarte tare. 

Iată câțiva oxidanți de păr profesionali pentru care ai putea să optezi: așadar, dacă dorești să-ți deschizi părul cu o nuanţă este bine să folosești oxidantul cu o consistență de 3%, iar dacă vrei ca părul tău să fie mai deschis cu 1-2 nuanțe atunci optează pentru cel de 6%. Pentru o decolorare mai intensă, alege oxidantul cu o concentrație de 9% care deschide părul cu 2-3 nuanțe, iar pentru 3-4 tonalități mai intense și mai accentuate, alege-l pe cel cu 12% concentrație. 

Aici ai avut posibilitatea să te informezi asupra aspectelor ce țin de vopsele profesionale sau oxidanți, însă sfatul nostru ar fi acela de a consulta un specialist care îți va spune mai exact ce fel de vopsea ți se potrivește, iar apoi îți vei putea alege produsele și te vei putea vopsi acasă, fără probleme. 

Pentru că îngrijirea părului tău contează, alege produse profesionale de cea mai bună calitate!

Vopsele de par profesionale

SPECIAL! Cea mai nouă tehnică de vopsit părul

Vopsea de par semipermanenta


Ce tratament să folosești pentru a preveni degradarea părului?

Părul are de suferit într-o oarecare măsură în urma vopsirii, însă de aceea, există tratamente care să-l salveze și care să-l repare în totalitate, iar Olaplex este unul dintre ele pentru că acesta este nu produs care nu conține siliconi, sulfați ftalați, aldehyde sau DEA și are rolul de a reface legăturile disulfide de la nivelul structurii firelor de păr. Legăturile disulfide se rup în timpul proceselor chimice sau termice, iar Olaplex acționează imediat în acest sens.

Olaplex este un produs activ și revoluționar care reface structura firului de păr, iar dacă alegi să te vopsești blondă, poți adăuga puțin Olaplex inclusiv în oxidantul de păr sau în vopsea pentru a reduce căderea sau ruperea părului.

Pentru că îngrijirea părului tău contează, alege produse profesionale de cea mai bună calitate!


catalog vopsele londa

Catalog vopsele Londa

catalog vopsele alfaparf

Catalog vopsele Alfaparf

catalog vopsele wella

Catalog vopsele Wella



Opinii (2)


Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
    Rău           Bun
Captcha